Search

Scrisoare nr.1


Am tinut astupate cuvintele, fiindca nu mi-au trebuit pana acum ca sa descriu ce s-a intamplat. De atunci nu le-am folosit nici ca sa descriu ce simt, iar anii care au urmat i-am petrecut in aceeasi liniste.

Nici nu stiu cu ce sa incep. Nu ne-am mai vazut de opt ani. Erai mai tanar cand ne-am cunoscut, te-ai schimbat de atunci. Acum sunt aproape de varsta ta de atunci, si m-am schimbat si eu foarte mult. Inca tinem legatura dar nu vorbim niciodata despre ce s-a intamplat si cum am ajuns sa traim pe continente diferite. Cred ca amandoi ne-am dori sa vorbim, insa distanta si timpul de mult trecut fac ca o discutie sa nu aiba rost. 

Desi ne-am despartit cu lacrimi si multa durere, desi niciunul din noi nu si-a dorit asta, tot s-a intamplat. Am facut pentru ultima oara dragoste pe din doua cu lacrimi, nu ne venea sa credem ca urmeaza sa ne pierdem.

E cel mai mare regret al meu, ca nu s-a putut sa fie altfel.

Stiam amandoi ca e ultima data cand ne vedem, pentru totdeauna.

Asa a si fost.

Ai ramas singur dupa ce am plecat. Esti singur si acum, si imi pare rau ca poate regreti ca indirect m-ai alungat. Eu sigur regret. Dar stiu ca nu mai aveam nici o optiune decat sa plec, sper ca ai inteles inca de atunci asta. 

Ai tinut la spatiul tau, la libertate, la lucruri triviale puse in balanta cu propria persoana. Cel putin atat am inteles atunci. Cum spuneam, nu am vorbit despre asta niciodata. E amuzant ca suntem prieteni si acum, dar in tot timpul asta nu m-ai ajutat niciodata sa inteleg de ce mi-ai sfasiat sufletul in bucati. Si pana la urma cum sa ma apuc acum sa te intreb asa ceva?

Te iubeam enorm, insa nu mi-ai permis rolul de partenera in viata ta. Nu mai aveam deloc resurse acolo, pe nimeni inafara de tine, iar daca tu nu m-ai vrut, a trebuit sa imi gasesc locul in alta parte. Era vorba de supravietuire, nu de confort, si stiai asta.

Pana la epuizare m-am luptat sa raman acolo, tu fiind ultimul motiv care ma mai tinea pe loc. Nu ti-ai schimbat decizia asa ca am plecat. Macar stiu ca am dat tot ce s-a putut, cu asta sunt impacata.

Am petrecut ultimele zile impreuna, amandoi in soc de ce urmeaza sa se intample.

Ce s-a rupt atunci in mine nici mie nu imi pot descrie in cuvinte.

Apoi, primii doi ani au fost mai durerosi, dupa care am inceput sa imi revin. Azi inca te consider o mare pierdere, insa durerea e surda, tocita. Ma gandesc cu drag la tine dar mi-e tare dor. Observ ca iubirea pentru tine n-are cum sa se stinga complet vreodata.

Recent ai trecut printr-o pierdere mare si mi-ai marturisit ca de cand am plecat eu si pana acum nu ai mai plans.

Ma intreb des daca regreti. Undeva in mine imi doresc sa regreti.

Simt ca am ratat ceva important, am luat-o pe drumul gresit si nu ma mai pot intoarce.

Desi mi-am construit de atunci alta viata, tu esti pierdut pentru totdeauna. 

Iar rana asta nu mi se va inchide niciodata.



Fotografie creată de Simon Hesthaven, de laPexels

#photography #blog #blogging

14 views

©2020 by Scrisori necitite. Proudly created with Wix.com