Search

Scrisoare nr. 4


Draga prietene, As vrea sa incep aceasta scrisoare cu mentiunea ca imi pare rau. Imi pare rau pentru ca nu am fost langa tine cand ai avut poate cea mai mare nevoie de mine. Imi pare rau pentru ca nu am mai vorbit de atunci. Imi pare rau pentru ca nu am avut niciodata curajul sa vorbim direct fara retineri spunand tot ce avem pe suflet. Eram copii dar maturizati mult prea devreme aratand in fata oamenilor ca suntem bine stiind in adancul sufletului ca niciunul nu era ok. Urasc faptul ca de cele mai multe ori chiar si acum ne ascundem in spatele unor aparente de frica sa nu se rada de noi sau sa fim judecati, este o prostie nu? Dupa cum spuneam eram doi copii intr-o lume mult prea falsa si cand ne-am lovit de realitate nu am stiut cum sa reactionam. Iti placea de mine si stiam asta cu fiecare zi care trecea, fiecare privire care se intersecta si fiecare cuvant spus atunci cand ne intalneam. Eram doi copii timizi de 13 ani si nu stiam cum sa explicam ceea ce simtim, preferand sa facem jocul celor din jur luand totul in ras cu toate ca in sufletul nostru era altceva, vezi ce face frica de sinceritate? Te face sa lasi un alt om sa gandeasca altceva despre tine toata viata, te face sa lasi lucruri nespuse la timp si pana cand viata nu te tranteste de pamant nu inveti sa spui ceea ce gandesti atunci cand este momentul. Mai tii minte cand cumparai reviste doar pt ca erau artistii mei preferati in ea? Stiai ca nu imi permit sa imi cumpar asa ca faceai acest lucru pentru mine dar dupa cum spuneam si mai sus nu am aratat atunci cat de mult am apreciat acest gest. Totul sa schimbat intr-o vara sau primavara nici numai stiu exact pentru ca timpul a trecut si multe amintiri le-am uitat. Era cald afara iar eu ma plimbam pe role in parc iar din senin am fost oprita de un amic comun care mi-a dat vestea soc. – Mama lui Alex a decedat! – Cand? Cum? De ce? Unde este el? – Nu stiu mai mult de atat pt ca sa intamplat acum cateva ore si de atunci nu l-am mai vazut. Nu cred ca este un moment bun pentru a merge la el acuma. Aveam doar 14 ani atunci dar daca as avea mintea de acum sunt sigura ca nu te-as fi lasat sa treci prin acel moment greu din viata ta singur. De atunci nu am mai stiut nimic de tine o perioada apoi am aflat ca esti la spital te-ai operat la coloana si te-am vizitat sperand sa fim doar noi doi sa iti spun ce vroiam sa iti spun de mult dar te-am gasit inconjurat de prieteni si am preferat doar sa te salut. Apoi sa facut liniste multi ani nestiind daca mai traiesti, daca esti bine si daca te mai gandesti la mine. Doi ani mai tarziu am gasit in lucrurile surorii mele o scrisoare de la tine trimisa catre ea dar era vorba despre mine… Trei pagini scrise de un copil ce povestea sentimentele lui fata de mine si cum suferi dupa incidentul cu mama ta… Pentru prima data am aflat si eu ce sa intamplat si nu intelegeam, de ce nu ai trimis aceea scrisoare catre mine? Anii au trecut si viata nu a fost usoara iar intr-o dimineata m-am trezit cu un gand arzator sa merg sa iti bat la usa (acolo unde stiam ca stateai de cand eram copii). Acum aveam 21 de ani si hotarata am luat un taxi am ajuns in fata scarii tale pregatita cu un text ce il aveam in minte de mult timp am urcat timida scarile si am inceput sa bat la usa dar nu a raspuns nimeni. Am coborat dezamagita si luata la intrebari de un vecin am aflat ca esti plecat din tara si nimeni nu stie nimic de tine de foarte mult timp. Te-am visat de mult ori pana atunci si de fiecare data mentionai in vis faptul ca vrei sa vorbesti cu mine dar cand am avut curajul sa te revad tu numai erai in tara. Au mai trecut ani si intr-o seara vad un mesaj de la tine pe facebook cu mentiunea, ce mai faci? Daca iti spuneam ca eram singura ai fi fost mai deschis? Am simtit ezitarea de a mai vorbi cu mine dupa ce ti-am spus ca sunt intr-o relatie cu un baiat. Am vorbit o scurta perioada de timp si inspre final mi-ai spus ca atunci cand vorbesti cu mine simti cum trecutul te izbeste de pamant si te-am inteles. Am hotarat sa ne vedem intr-un final dar cand m-am pornit spre locul intalnirii nu ai mai raspuns… nu ai mai scris deloc. Nu am mai vorbit din nou si timpul trece pentru ca el nu ne asteapta pe noi sa fim pregatiti si am momente cand ma gandesc daca, tu esti fericit? esti bine? Daca ai sa citesti vreodata aceasta scrisoare si simti ca te regasesti in poveste vreau sa stii ca sunt bine si fericita!  Vroiam sa iti spun cateva lucruri nespuse la timp: – De cand te-am cunoscut am simtit o conexiune intre noi doi. – Am simtit ca iti pot spune prin ce trec fiind sigura ca ma vei intelege. – Iti multumesc pentru clipele in care ma faceai sa rad fara sa stii ca eram distrusa pe interior. – Imi pare foarte rau pentru ca atunci cand tu ai avut nevoie de un umar pe care sa plangi nu am stiut cum sa fiu langa tine. Cu drag, a ta prietena cu par verde!

#friends #teenage #sorry

Fotografie creată deJb Ammar, de laPexels

0 views

©2020 by Scrisori necitite. Proudly created with Wix.com