Search

Scrisoare nr. 2

Hey, friend...

Am fost cei mai buni prieteni. Nu ne-am suportat la inceput, fiind amandoi sceptici cu strainii. Dar ne-am gasit lucrand impreuna, asa ca incet incet, am impartit mai multe decat un birou. Am ajuns prieteni la catarama. Si ce certuri am tras... asa, ca intre frati.Dar am tinut mult de tot unul la altul. Iar acum esti un strain si nu inteleg cum e posibil asa ceva. Fara sa ne ranim, fara nimic. Iti mai trimit rar cate o poza funny si deobicei nu raspunzi. Recent ai raspuns ca sa zici "da, o stiu, am multi prieteni in lista care pun poze funny". Dar cat am lucrat impreuna vorbeam zilnic si imparteam orice. A, si radeam la glume chiar daca le mai vazusem inainte... Ani buni am dus-o asa, pana cand a trebuit sa plec de la job... si brusc prietenia noastra s-a stins atat de simplu si de usor. Parca n-a fost. Mi-am strans bagajelul acum ceva ani si m-am indreptat spre o cariera mai potrivita mie unde m-am regasit (sa zicem) mai mult. Dar nici prin cap nu mi-a trecut ca voi pierde un prieten din cauza asta. Vreau sa iti spun ca mi-e dor de prietenia noastra, si ca niciodata nu am crezut ca suntem "amici de conjunctura". Nu ne dadeam vreo sansa sa ne instrainam vreodata. Tin minte ca ne pasa cu adevarat unuia de celalalt. Am trecut impreuna prin momente foarte grele dar si prin bucurii sincere. Am fost la inmormantarea bunicului tau si am plans impreuna. Te-ai bucurat cu adevarat cand am reusit ceva pe plan profesional. Ne-am incurajat sa fim mai buni, mai creativi, si sa ne depasim conditia de tineri saraci, angajati la stat, care inca locuiesc cu parintii. Ne-am facut cadouri frumoase. Asta a fost acum multi ani. M-ai contactat recent sa te ajut cu CV-ul caci vrei sa pleci si tu. Am fost acolo pentru tine, bineinteles, si ai fost tare vorbaret. Cand te caut esti scump la cuvinte. Ce sa zic... de cand am plecat de la job am un prieten in minus, si nu sunt o persoana care isi permite sa piarda prieteni chiar asa. De atunci am trecut fara tine prin multe incercari, dar si bucurii. Ti-am mai scris uneori ca sa marchez momentele importante, dar simteam ca deranjez. Raspunsuri scurte, lipsite de emotie... iti taie cheful. Mi-ai mai scris si tu cand pateai ceva extrem de fain sau cumplit de rau, dar eu am fost intotdeauna acolo. Parca stiai ca inca ai un prieten in mine, dar doar cat aveai tu nevoie sa fii ascultat. Sper sa iti prinda bine tranzitia de la job spre ceva mai bun, daca o duci pana la capat, si sa te muti si tu, intr-un final, de la ai tai. Nu am putere sa te ignor cum faci si tu, caci respect ce a fost mai mult de atat. Dar ma doare de cate ori ai nevoie de mine. Chiar ma doare. A trebuit sa imi cer scuze ca am trimis acea poza funny pe care o mai vazusei in alta parte, zicand ca "nu o sa se mai repete". Un raspuns care batea obrazul, primul astfel de raspuns pe care il primesti de la mine, fiindca mi-a ajuns. Poate te-ai prins ca mi-a ajuns... Am sa inchei aceasta scrisoare inainte sa incep sa simt rautate, fiindca nu inteleg de ce e atat de simplu sa pierzi pe cineva drag, un prieten pe care il credeai pe viata. Sa te lase singur asa.

Deci atat a fost. Pacat.

T.

#lifestyle #reinventyourself #thenewyou

0 views

©2020 by Scrisori necitite. Proudly created with Wix.com